Media Sud TV

Ciclisti din toata tara s-au adunat la Alexandria, intr-un tur al judetului

Detalii
CRISTINA Boboc
14 Mai 2019

Marian Frunzeanu

Evenimente
  • Articolul precedent Deschiderea Zilelor municipiului Rosiorii de Vede
  • Articolul următor Desfasurare impresionanta de forte de ordine pe platoul din Padurea Vedea
Tipografie
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
  • Modul de lectură
Distribuie

Zeci de cicliști din toată țara au participat la turul județului, o manifestare dedicată Zilelor Teleormanului. De asemenea, pe platoul din fața Casei de Cultură din Alexandria a fost ieri o expoziție de mașini de epocă.

În două zile de competiție, respectiv sâmbătă și duminică, cicliștii au parcurs sute de kilometri, pe drumurile județene. Competiția s-a derulat pe parcursul a două zile, în prima zi, concurenții au parcurs 164 de kilometri, iar în cea de-a doua zi 130.
Câștigătorul primei ediții, etapa a II-a a turului, desfășurată ieri a fost Marian Frunzeanu din Ploiești.
Mare parte din cicliștii obișnuiți cu astfel de competiții s-au arătat încântați de organizare, cu atât mai mult cu cât, pe tot parcursul traseului au fost însoți de agenți de poliție.
”Retromobil club România” a adus la Alexandria, zeci de colecționari de mașini de epocă, expoziția fiind înscrisă în programul dedicat Zilei județului Teleorman. Alexăndrenii s-au bucurat astfel de autoturisme vechi, recondiționate și îngrijite, în stare perfectă de funcționare. Colecționarii au ajuns în municipiul reședință de județ cu mărci recunoscute de automobile. În semn de recunoștință, Consiliul Județean le-a oferit proprieterilor de mașini diplome.
Manifestări dedicate zilei județului s-au încheiat duminică.

  • Articolul precedent Deschiderea Zilelor municipiului Rosiorii de Vede
  • Articolul următor Desfasurare impresionanta de forte de ordine pe platoul din Padurea Vedea

Urmărește Stirile Media Sud TV și pe Google News

Copyright ©2025 media-sud.ro