Dupa ce s-a reinventat pe scena politica autohtona, Samuel Calota isi anunta candidatura la Consiliul Judetean
Tipografie
- Smaller Small Medium Big Bigger
- Default Helvetica Segoe Georgia Times
- Modul de lectură
Distribuie
Alianță, dar nu prea, cam la aceste cuvinte s-ar reduce negocierile dintre ALDE, PSD și PRO România, pentru alegerile locale. După ce, în urmă cu două săptămâni, conducerea organizației județene a ALDE anunța că va merge pe liste comune cu partidele din alianță, astăzi, s-a răzgândit.
ALDE Teleorman a furat startul pre-campaniei electorale și de la o săptămână la alta vine în fața cetățenilor cu candidați proprii pentru alegerile locale, asta în condițiile în care la nivel central se discută de o negociere pentru crearea unei alianțe cu PSD și PRO România. La nivel județean, însă, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizată de conducerea partidului, președintele Samuel Calotă și-a anunța candidatura pentru șefia Consiliului Județean Teleorman. Deși, nu recunoaște că a furat startul pre-campaniei electorale, președintele Calotă susține că a luat această decizie în urma discuțiilor avute cu colegi din județ, care au fost ”racolați” de social-democrați. Acesta a declarat că nu se mai poate vorbi de un parteneriat politic cu PSD, la nivel local, în condițiile în care aceștia din urmă încearcă, prin orice mijloace să ia din membrii ALDE. Inclusiv Călin Popescu Tăriceanu, prezent săptămâna trecută la Alexandria a întărit ideea că va permite organizațiilor județene să decidă singure dacă merg în în alianță la alegerile locale sau nu.