În sala de ședințe a Palatului Administrativ din municipiul Alexandria, în prezența directorului general al ADR Sud-Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat, au fost semnate noi contracte de finanțare, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia,pentru proiecte care vor contribui la dezvoltarea localităților teleormănean.
Beneficiarii acestor finanțări sunt administrațiile locale, contractele semnate vizând proiectele următoare:
- „Extindere Grădinița cu program prelungit nr. 4- sală de mese și spații de învățământ, municipiul Alexandria, județul Teleorman”- beneficiar: municipiul Alexandria;
- „Construire sală de mese la Grădinița cu program prelungit nr. 7”- beneficiar: municipiul Alexandria;
- „Modernizarea Parcului Central al orașului Videle”- beneficiar: orașul Videle;
- „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Școala Gimnazială nr.1 din orașul Videle, județul Teleorman”- beneficiar: orașul Videle;
- „Demolare corpuri C3 și C4 și construire sală de sport+ spații școală după școală”- beneficiar: comuna Conțești;
- „Demolare corp C4 și construire sală de sport+ spații școală după școală”- beneficiar: comuna Măldăieni;
- „Construire sală de sport școlară, amenajare incintă, în comuna Gălăteni, jud. Teleorman”= beneficiar: comuna Gălăteni;
- „Construire sală de sport școlară în satul Prundu, comuna Lunca, jud. Teleorman”- beneficiar: comuna Lunca;
- „Demolare construcție existentă și construire creșă, sat Valea Cireșului, comuna Botoroaga, jud. Teleorman”= beneficiar:comuna Botoroaga.