11
Lun, Dec
3 Articole noi

MARIA Stoian

Maria Stoian, deputat PNL Teleorman, susține înființarea Punctelor Gastronomice Locale, o șansă uriașă de revitalizare a turismului rural. 

”În calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind reglementarea înfiinţării şi funcţionării Punctelor Gastronomice Locale, a cărui coinițiator sunt, alături de colegi parlamentari liberali.

MARIA Stoian

Maria Stoian, deputat PNL Teleorman, susține implicarea universităţilor de medicină și farmacie, considerând că este un factor esențial în realizarea primelor medicamente inovative din România. 
 
"România are nevoie de inițierea procedurilor necesare fabricării de medicamente inovative, prin implicarea universităţilor de medicină și farmacie în domeniul cercetare/dezvoltare. Țara noastră nu produce în prezent niciun medicament inovativ, fapt care generează dificultăți în ceea ce înseamnă modalitatea de procurare și comercializare a acestora pe piața farmaceutică.

MARIA Stoian

Cu ocazia Zilei Naționale, Maria Stoian, deputat PNL Teleorman, amintește de trecutul românilor, de la Marea Unire.

"Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providenţial. La 27 martie 1918, Basarabia - lacrima neamului românesc - revenea la Patria Mamă. În 28 noiembrie 1918, era rândul Bucovinei să adune la coroana de oţel a României diamant din coroana lui Ştefan cel Mare, după nimeritul cuvânt al lui Mihai Eminescu, pentru ca, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia - devenită capitala de suflet a neamului românesc - să se realizeze unul din visele seculare ale naţiunii române: desăvârşirea statului naţional unitar, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

MARIA Stoian

Maria Stoian, deputat PNL Teleorman, susține sprijinirea esențială destinată școlilor mici pentru reducerea absenteismului și îmbunătățirea rezultatelor elevilor.

"Unul dintre obiectivele primordiale ale conducerii PNL a Ministerul Educației îl reprezintă reducerea fenomenului abandonului școlar, amplificat în ultima perioadă, pe fondul crizelor succesive ce au afectat toate domeniile de activitate.

ICĂ Florică CALOTĂ

O propunere legislativă depusă la Parlament sugerează că pensionarii ar putea primi compensații financiare pentru călătoriile reduse pe care nu le-au efectuat în cursul anului. Inițiativa, susținută de un grup de deputați, printre care și Ică Florică Calotă, vizează modificarea articolului 1 din Legea nr. 147 din 26 iulie 2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern.

MARIA Stoian

Maria Stoian, deputat PNL Teleorman, este coinițiatoarea unui proiect de lege privind reforma în domeniul sănătății. Inițiativa legislativă va avea un impact semnificativ în ceea ce înseamnă creșterea calității actului medical, precum și pentru optimizarea serviciilor medico-sanitare oferite românilor.

ICĂ Florică Calotă

Într-o mișcare îndrăzneață pentru îmbogățirea experiențelor culturale ale tinerilor, deputatul Ică Florică Calotă, unul dintre inițiatori, a propus o modificare semnificativă a Legii muzeelor și a colecțiilor publice. Potrivit ultimelor informații legislative, un nou alineat, alin. (3), va fi introdus după alineatul (2) al articolului 24, având următorul conținut:

(3) - Toți copiii și tinerii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de gratuitate la intrarea în muzee și la colecțiile publice de drept public, aflate în subordinea autorităților publice locale și centrale.

MARIA Stoian

Maria Stoian, deputat PNL Teleorman, susține asigurarea securității energetice a țării și utilizarea sustenabilă a noilor tehnologii din domeniu.

"Istoria și tradiția noastră în sectorul gazelor naturale ne obligă să menținem un statut ridicat și în această perioadă, în ciuda crizelor repetate prin care am trecut, socială, economică și energetică. 

MARIA Stoian

Gestionarea eficientă a deșeurilor este în atenția conducerii PNL a Ministerului Mediului, care a propus Guvernului adoptarea unei ordonanțe de urgență în acest sens. Maria Stoian, deputat PNL Teleorman, susține aceste programe, menționând că administrarea corespunzătoare a managementului deșeurilor reprezintă un obiectiv important al sectorului de mediu din România, în condițiile în care există în desfășurare investiții semnificative, prin proiectele finanțate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), până în anul 2026. 

MARIA Stoian

Ieri, Maria Stoian a dezbătut și a primit raport de aprobare pentru un proiect de lege, privind gastronimia locală, alături de mai mulți colegi parlamentari ai PNL. Maria Stoian, deputată PNL de Teleorman, este inițiatoarea proiectului dezbătut în Comisia pentru antreprenoriat și turism, al cărui scop este acela de a completa cadrul legal existent pentru punctele gastronomice locale. 

Mai multe articole …