Concurs de biciclete pentru copii în Parcul Pădurea Vedea, cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria

Concurs de biciclete

Evenimente

Cu prilejul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Alexandria, Primăria Municipiului Alexandria a organizat o nouă ediție a Concursului de biciclete dedicat celor mai mici dintre locuitori.

Competiția s-a desfășurat în Parcul Pădurea Vedea și a fost destinată copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani.

Pentru a asigura condiții egale și o întrecere echitabilă, participanții au fost împărțiți pe trei categorii de vârstă: 4–5 ani, 6–8 ani si 9–10 ani

Sărbătoarea reședinței de județ a inclus o serie variată de competiții sportive și activități recreative pentru copii în zona Parcului Pădurea Vedea. Pe lângă concursul de biciclete, micuții participanți s-au întrecut și la probele de trotinete, role, înot sau la tradiționalul cros.

Înscrierile pentru probele sportive s-au realizat la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, iar cei mici s-au bucurat de o zi plină de mișcare, premii și distracție în aer liber.