Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” Teleorman au intervenit intens în ultimele zile, răspunzând la zeci de solicitări venite din partea cetățenilor.
În ultimele trei zile, salvatorii teleormăneni au gestionat nu mai puțin de 62 de situații de urgență. Cele mai multe intervenții, respectiv 56, au fost realizate de echipajele SMURD, care au acordat primul ajutor și au transportat la spital persoane cu afecțiuni medicale grave.
Reprezentanții ISU Teleorman atrag atenția asupra respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special în ceea ce privește utilizarea mijloacelor de încălzire și a instalațiilor electrice sau de gaze. Printre recomandări se numără supravegherea permanentă a focului, evitarea improvizațiilor la instalațiile electrice și de gaz, dar și curățarea periodică a coșurilor de fum.
Autoritățile reamintesc că orice situație care poate pune în pericol viața, bunurile sau mediul trebuie anunțată de urgență la 112.