Facturile la telefonie și internet, emise în lei la cursul BNR. Proiect adoptat de Senat

Facturi telefonie la curs BNR

Senat

Românii care au abonamente la telefonie, internet sau alte servicii de comunicații plătite în euro ar putea primi, în viitor, facturile exclusiv în lei, calculate la cursul oficial al Băncii Naționale a României. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat luni de Senat.

Inițiativa legislativă vizează operatorii de comunicații electronice și prevede că aceștia nu vor mai putea adăuga comisioane sau alte costuri peste cursul valutar stabilit de BNR atunci când emit facturile către clienți.

Mai mult, companiile vor fi obligate să îi informeze pe utilizatori încă din momentul semnării contractului despre modul în care va fi făcută conversia valutară. Calculul va trebui realizat folosind cursul comunicat de BNR pentru ziua lucrătoare anterioară emiterii facturii.

Potrivit proiectului, măsura urmărește să aducă mai multă transparență pentru consumatori și să elimine diferențele de curs sau taxele suplimentare aplicate de unii furnizori.

În cazul în care operatorii nu respectă noile reguli, aceștia riscă sancțiuni, controalele urmând să fie efectuate de reprezentanții ANCOM.

Deocamdată, proiectul a trecut doar de Senat. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat și de Camera Deputaților, care are rol decizional.