Polițiștii teleormăneni au acționat, în acest weekend, pe linia prevenirii și combaterii accidentelor de circulație, cu precădere a celor produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice/substanțe psihoactive. Oamenii legii au organizat mai multe filtre, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au depistat un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Furculești, care conducea un autoturism pe DJ 601 F, în localitatea Nenciulești, deși ar fi consumat alcool. Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceleași circumstanțe, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vitănești au depistat un bărbat de 37 de ani, din comuna Măgura, județul Teleorman, care a condus un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși ar fi consumat băuturi alcoolice, în cazul acestuia testarea cu aparatul etilotest evidențiind o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
La Zimnicea, o tânără de 21 de ani, ar fi efectuat o manevră de evitare a unui câine și a pierdut controlul asupra direcției de mers a autoturismului la volanul căruia se afla, ieșind în afara carosabilului. Fiind testată cu aparatul drugtest, acesta a indicat o valoare pozitivă în ceea ce privește consumul de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, tânăra fiind condusă la spital în vederea recoltării de probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe psihoactive.