In urma unor controale efectuate, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și existența conflictului de interese de natură administrativă in cazul primarului din localitatea Dracaseni, Ion Glonţ. In acelasi comunicat remis de ANI, se mai arata ca acesta a depus la dosar un punct de vedere, in exercitarea dreptului de aparare.
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a trei primari din tara, unul dintre acestia fiind cel al comunei Dracsanei, Ion Glonţ. Potrivit comunicatului ANI, acesta a semnat contractele individuale de munca ale sotiei sale în funcția de asistent personal in cadrul serviciului de asistenta sociala din comuna.
Potrivit celor de la ANI, au fost incalcate astfel dispozitiile articolelor 70 si 76 din Legea 161 pe 2003 care spun urmatoarele:
art. 70 „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”;
art. 76 „(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”;
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Primarul comunei Dracsanei a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.