S-a închis Filatura, de la marginea orașului Alexandria. O veste care a lăsat sute de persoane șomere. Mare parte dintre angajați erau din municipiul reședință de județ. Ce spun autoritățile despre această situație?
Vestea că peste 600 de persoane vor fi disponibilizate în masă a ajuns la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman încă de la finele anului trecut, când firma de confecții englezească a transmis instituției o înștiințare. Invitat în cadrul emisiunii În centrul atenției, difuzată de postul nostru de televiziune, directorul AJOFM a vorbit și despre acest subiect.
N-ar fi pentru prima dată când se discută despre acest angajator, ce își desfășura activitatea pe raza județului nostru. În spațiul public au mai apărut informații legate și de modul abuziv cum erau tratate angajatele acestuia, însă, acum nu mai e cazul. Conducerea agenției de șomaj încearcă să găsească soluții pentru a șomeri.
Când a aflat despre disponibilizările mari ce urmau să se întâmple, primarul Alexandriei a discutat atât cu administratorii români ai fabricii, cât și cu patronii, însă nu i-a convins să se răzgândească. Cu toate acestea, edilul șef are niște informații care ar putea să reducă puțin rata șomajului din municipiul reședință de județ.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu șomerii din județ și dacă altă firmă străină va veni la Alexandria.