Una dintre cele mai vechi icoane din țara noastră, Maica Domnului Lidianca, este, în aceste zile, găzduită de Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești Vlașca cu ocazia sărbătoririi hramului de vară al lăcașului de cult.
Mii de credincioși și zeci de clerici din toată țara sunt, în această perioadă, în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești Vlașca, ce își prăzniește hramul de vară. Oamenii se roagă la Icoana Maicii Domnului Lidianca de la Mănăstirea Neamț, adusă special în județul Teleorman pentru această sărbătoare.
Evenimentul de la Mănăstirea Pantocrator este cu atât mai deosebit cu cât icoana Maicii Domnului Lidianca nu a părăsit niciodată până acum locașul său.
Credincioșii din toate colțurile țării au petrecut ore întregi la rând pentru a reuși să se roage și să se închine la icoana făcătoare de minuni.
Alături de icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, au sosit, la Pantocrator, și moaștele Sfintei Mucenițe Marina, izbăvitoarea de duhuri rele, din Bulgaria. Odoarele sfinte au fost aduse pentru câteva ore, și la Catedrala Sfântul Alexandru din Alexandria.