Manastirea Costeni si-a sarbatorit, ieri, al doilea ocrotitor, Sfantul Efrem cel Nou. Zeci de credinciosi au luat parte la programul liturgic oficiat parintele Ciprian impreuna cu un sobor de preoti.
Chiar daca vremea nu a fost tocmai prietenoasa, Sfanta Liturghie a avut loc la altarul de vara din curtea manastirii, biserica fiind neincapatoare chiar si la slujbele obisnuite.
Zi de mare sarbatoare duhovniceasca, ieri, la Manastirea Cosoteni, de ziua Sfantului Efrem cel Nou, al doilea ocrotitor al lacasului de cult. Pentru acest eveniment cu profunda semnificatie pentru obstea monahala si credinciosii care trec pragul manastirii, timp de doua zile, alaturi de mopastele Sfantilor Dimitrie si Efrem cel Nou, ocrotitorii lacasului, au fost asezate si moastele Sfantului Ciprian, slujbele s-au tinut lant inca de sambata seara, când a inceput pelerinajul credinciosilor in "valea linistii".
Duminica, slujba de cinstire a Sfantului Efrem si Sfanta Liturghie au avut loc in curtea manastirii la altarul de vara, biserica fiind neincapatoare pentru numarul mare de credinciosi care au participat la sarbatoarea hramului.
Manastirea din Cosoteni are doi ocrotitori Sfantul Dimitrie izvoratorul de mir, sarbatorit pe 26 octombrie si Sfantul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, sarbatorit pe 5 mai cand are loc al doilea hram al bisericii.