04
Vi, Iul
5 Articole noi

Perchezitii in dosare penale ce vizează infractiuni economice

Infractiuni economice

Justitie

10 perchezitii domiciliare, 11 mandate de aducere executate, mai multe bunuri și înscrisuri ridicate în vederea cercetărilor, 5 persoane reținute la nivelul I.P.J Teleorman. Acesta este bilanțul unei acțiuni de amploare organizate pe raza mai multor județe în dosare penale ce vizează infracțiuni economice.

Ieri dimineata, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, cu sprijinul altor structuri, au efectuat 10 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Călărași, Constanța, orașului Ovidiu, jud. Constanța, în comuna Luica  din județul Călărași și în comunele Cumpăna și Cobadin, jud. Constanța într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede. In cadrul acestora au fost identificate și ridicate pentru cercetări bunuri și înscrisuri care interesează cauza, completând  materialul probator deținut, respectiv telefoane mobile, unități de calculator, scannere, documente contabile și carduri bancare.
În acest sens, polițiștii atrag atenția comercianților de cereale/producătorilor cu privire la verificarea bonității financiare a societăților către care dau spre comercializare cereale.