Noua taxa auto se va aplica tuturor proprietarilor de autovehicule din 2018. Aceștia vor trebui să plătească noua taxă auto chiar dacă au achitat sau nu timbrul de mediu sau altă taxă auto pentru mașină.
„Noua taxă auto se va aplica tuturor proprietarilor de autovehicule, indiferent dacă au achitat sau nu timbrul de mediu sau orice altă taxă auto la maşină”, a declarat, Cristian Muntean, preşedintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI). Noua taxă auto se va aplica în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. De exemplu, proprietarii mașinilor cu normă de poluare Euro 1 sau Non Euro vor plăti o taxă estimată la 200 de euro pe an. “Bugetul AFM va fi aprobat undeva în martie — aprilie, anul viitor. Sper ca, până atunci, să avem o înlocuire a timbrului de mediu, conform directivelor europene. Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu știu cum va ieși forma finală a acestei penalități pentru mașinile care vor polua și sper ca, în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri și cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem și o formă finală. Principiul va fi același, adică ‘Poluatorul plătește!” a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.
În schimb, cei care dețin mașini cu normă de poluare Euro 5 și Euro 6 vor achita aproape 50 de euro pe an. Taxele ar putea să fie mai mici odată ce apar noi norme de poluare (Euro 7, Euro 8, n.red), iar cele existente s-ar putea majora.
Spre exemplu un proprietar care deține un autoturism cu norma de poluare Euro 2 va plăti o taxă de poluare posibil anuală, un impozit anual datorat primăriei de care aparține și va fi obligat să facă și verificarea ITP tot anual dacă mașina e mai veche de 12 ani. În aceste condiţii sunt şanse foarte mari ca valoarea taxelor care trebuie plătite către statul român să depăşească valoarea autoturismului deţinut!
După eliminarea timbrului de mediu, Ministerul a propus şi o soluție prin care șoferii să fie taxați în funcție de norma de poluare, emisiile de CO2 și tipul carburantului folosit. Pe scurt, acea ecovinietă. După efectuarea ITP-ului, service-ul va lipi pe parbrizul mașinii un sticker colorat conform normei de poluare din cartea mașinii. Sticker-ul va costa 3 lei plus manopera (aproximativ 2 lei), iar culorile vor fi stabilite în funcție de norma de poluare. Vehiculele hibride și electrice vor avea și ele stickere specifice.