Direcția de Mediu Teleorman avertizează asupra riscurilor incendiilor de vegetație

Incendii de vegetatie

Mediu

Potrivit prevederilor legale privind regimul deșeurilor, este interzisă incendierea oricărui tip de deșeu, substanță sau obiect în afara spațiilor autorizate. 

De asemenea, sunt interzise îngroparea deșeurilor de orice fel și eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate.
Totodată, este interzisă arderea miriștilor, turbăriilor, litierii pădurii, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase.
Proprietarii și deținătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au atât obligația de a nu incendia aceste suprafețe, cât și obligația de a preveni producerea unor asemenea incendii.
Arderea nu reprezintă o metodă legală de curățare a terenurilor sau de eliminare a resturilor vegetale.


Direcția Județeană de Mediu Teleorman face apel la responsabilitatea cetățenilor, a fermierilor și a tuturor deținătorilor de terenuri, în vederea prevenirii incendiilor și protejării sănătății populației, a bunurilor, a mediului și a biodiversității.