Accident de circulatie, in aceasta dimineata in Rosiorii de Vede, la intersectia Drumului European 70 cu Drumul Judetean 612 A din cauza neacordarii de prioritate. Doua autoturisme in care se aflau cinci persoane printre care si un copil cu dizabilitati s-au izbit frontal si pentru una dintre victime a fost nevoie de interventia unitatii de descarcerare.
In aceasta dimineata, la intersectia Drumul European 70 cu DJ 612 A care face legatura cu Spitalul TBC s-a produs inca un accident de circulatie grav din cauza neacordarii de prioritate. Autoturismul care circula dinspre Spitalul TBC a intrat in intersectie fara sa se asigure si a izbit un alt autoturism care circula regulamentar. In cele doua autoturisme implicate in accident se aflau 5 persoane, patru adulti si un copil care din cauza sperieturii a suferit un soc si a fost transportat la spital pentru investigatii. Pentru salvarea uneia dintre victime a fost nevoie de interventia unitatii de descarcerare.
La fata locului s-au deplasat si trei ambulante pentru a transporta victimele la Spitalul municipal Caritas iar politia municipala a preluat cazul si face cercetari pentru a stabili cauzele producerii accidentului.