19
Ma, Aug
1 Articole noi

DN 51 A a fost blocat, in aceasta dimineata de un TIR rasturnat pe sosea

TIR rasturnat in Viisoara

Social

Poliția și pompierii au fost alertați în această dimineață de producerea unui accident de circulație produs pe DN51A, în localitatea Viișoara. La fața locului s-au deplasat pompierii zimniceni, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD și polițiștii de la Secția 12 Poliție Rurală.

Autobasculanta încărcată cu balastru a blocat ambele sensuri de mers, până când operatorul economic care o deținea a ridicat-o, timp în care polițiștii au redirecționat traficul pe ruta Alexandria-Smârdioasa-Zimnicea. Se pare că lipsa de experiență a șoferului, care de altfel este din Giurgiu a condus la acest eveniment.
Pompierii au fost și ei sesizați să se deplaseze la fața locului, în primul rând cu o autospecială SMURD, deoarece conducătorul auto acuza dureri de membre, dar și pentru că era posibil să se scurgă carburant pe carosabil, astfel că o autospecială de stingere a asigurat măsurile PSI.
Traficul în zonă a fost reluat, după ridicarea TIR-ului.