Un tânăr de 24 de ani a fost depistat de polițiștii teleormăneni în timp ce se afla la volan sub influența substanțelor psihoactive.
Oamenii legii l-au oprit întâmplător pe tânăr și în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Din acest motiv, șoferul de 24 de ani a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.