Ziua Europeană a Limbilor

Călătorie în universul limbilor

Eveniment

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman a marcat Ziua Europeană a Limbilor, printr-un eveniment cultural-educativ organizat în parteneriat cu Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria.

Activitatea, intitulată sugestiv „Călătorie în universul limbilor”, a reunit elevi talentați și cadre didactice dedicate, într-un program divers și complex, susținut în trei limbi europene: engleză, franceză și spaniolă.
Atmosfera a fost completată de momente muzicale în limbile franceză, engleză și spaniolă, dar și de expoziția de desene „Cuvinte și culori ale lumii”, realizată de elevii colegiului.
În plus, tinerii au realizat și un video-interviu interactiv, în cadrul căruia au răspuns la întrebarea: „A învăța sau a nu învăța limbi moderne? Asta e întrebarea!”, oferind perspective personale despre rolul și importanța limbilor străine în viața lor. Prin acest eveniment, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman și Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria au oferit comunității locale un exemplu de implicare, creativitate și promovare a valorilor europene.