Elevii Liceului Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria, au avut astazi parte de o deschidere de an scolar inedita.
Startul evenimentului a fost dat de catre echipa de majorete a unitatii scolare, dupa care au urmat discursurile atat ale conducerii cat si ale invitatilor.
Clopotelul care a anuntat inceperea noului an scolar, a sunat astazi si la Liceul Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria. Si pentru ca deschiderea s-a vrut a fi altfel, fetele ce fac parte din chipa de majorete a oferit un mic spectacol.
Cuvantul de deschidere a apartinut directorului unitatii de invatamant, Silvia Botez, cea care le-a urat bun venit celor 201 boboci de clasa a-9-a.
De la eveniment nu au lipsit nici preotii, cei care au oficiat o slujba, binecuvantand astfel noul an scolar.
Un mesaj pentru elevi a fost transmis si din partea reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Teleorman.
Si reprezentantii Politiei Romane au luat parte la deschiderea noului an scolar de la Liceul Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria.
Printre cei care astazi au urat bun venit in noul an scolar, s-au aflat si cei mai buni elevi ai unitatii de invatamant.
Anul scolar 2016-2017 a inceput mai devreme cu 3 zile, fata de cel precedent.

La Rosiorii de Vede clopotelul a sunat astazi in toate institutiile de invatamant din municipiu, iar festivitatile de deschidere a noului an scolar s-au desfasurat in prezenta miilor de prescolari,elevi, parinti, dascali si invitati din randul oficialitatilor veniti sa le ureze tuturor, bun venit la scoala.
Emotii mari pentru micutii care astazi au pasit,astazi, pragul gradinitelor din municipiul Rosiorii de Vede, dar si pentru parintii si bunicii care I-au insotit.Fiecare unitate de invatamant s-a pregatit pentru ca momentul inceputului de an scolar sa fie unul special cu mesaje incurajatoare si urari de bun venit din partea reprezentantilor institutiilor implicate in bunul mers al sistemului educational.
Agitatie mare si in curtea Liceului Tehnologic Virgil Madgearu festivitatea de deschidere a noului an scolar .Cele mai mari emotii le-au trait elevii claselor a IX-a pentru care noul an scolar aduce o imensa schimbare in viata lor cu noi responsabilitati.In cuvantul de bun venit ,directoarea liceului le-a urat succes tuturor celor care astazi impartasesc bucuria inceputului de an scolar.
Si invitatii la festivitate au transmis mesaje din partea institutiilor publice pe care le reprezinta si le-au urat tutor celor prezenti succes in noul an scolar.
Slujba de te deum a fost oficiata de preoti la toate unitatile de invatamant din municipiul Rosiorii de Vede in cadrul festivitatilor de deschidere a noului an scolar.