16
Sam, Aug
1 Articole noi

Imprumuturi pentru cofinantarea proiectelor

Acordare imprumuturi UAT

Guvern

Guvernul a aprobat un act normativ prin care reglementeaza acordarea de imprumuturi unitatilor administrative teritoriale in conditii favorabile, de la Trezoreria Statului in limita sumei de 1 miliard de lei.

Aceasta modalitate de acordare a imprumuturilor soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale care au în implementare proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile si trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023.

Sunt unități administrativ-teritoriale care nu au suficiente resurse sa asigure cofinantarea si daca nu vor  finaliza proiectele ar fi obligate să restituie sumele alocate, ceea ce ar putea duce inclusiv la intrarea în insolvență.

Dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcție de scadența împrumuturilor.

Marja de un 1 punct procentual este prevazuta pentru scadențe de până la 3 ani, inclusiv, iar 1,5 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani.  

Rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral. Creditele contractate conform actului normativ adoptat sunt o excepție de la limita de îndatorare prevăzută prin lege. In scopul de a asigura accesul la această măsură și pentru localitățile mai mici, actul normativ prevede plafoane în funcție de mărimea localităților.

Astfel, consiliile județene, capitala și sectoarele ei, dar și municipiile reședință de județ vor putea contracta cel mult 7,5 milioane de lei, celelalte municipii 4 milioane, orașele 2 milioane, iar comunele 1,5 milioane de lei.