24
Ma, Iun
0 Articole noi

Medicii de familie obligati sa restituie contravaloarea unor retete prescrise pacientilor

CAS Teleorman

Medicina

Toti medicii de familie din Teleorman trebuie sa restituie Casei Judetene de Asigurari de Sanatate contravaloarea unor retete prescrise pacientilor in ultimii trei ani, la care se adauga dobanzi si penalitati de intarziere.

Medicamentele imputate sunt supuse unor protocoale terapeutice in care medicul de familie nu apare ca prescriptor.
Peste 100 de medici de familie din judetul Teleorman au de restituit Casei de Asigurari de Sanatate, sume considerabile ce reprezinta valoarea medicamentelor prescrise unor pacienti cu boli psihice sau afectiuni cronice in perioada 2013- 2016. Medicii de familie sustin ca au procedat in interesul pacientului atunci cand au prescris tratamentul pentru ca intreruperea acestuia ar fi generat complicatii grave, in cazul acestor boli incurabile si nu exista nici un prejudiciu in patrimoniul Casei de Asigurari de Sanatate sau in dauna bugetului de asigurari de sanatate.
Conform conducerii Casei judetene de Asigurari de Sanatate, decizia de imputare a acestor medicamente a fost luata in urma unui audit care a constatat ca medicii nu au respectat protocoalele terapeutice.
O parte dintre medicii de familie au contestat in instanta deciziile de imputare, altii au platit deja, dar au fost initiate si o serie de demersuri pentru modificarea acestor protocoale ce in forma actuala pun in pericol viata pacientilor. Nici sistemul informatic nu a sesizat aceste erori desi toate retetele sunt validate electronic de Casa de Asigurari de Sanatate si a fost nevoie de un audit ca sa descopere disfunctionalitatile in eliberarea unor retete pentru pacienti care, la diagnosticul lor, au dreptul la asigurare medicala gratuita, indiferent de medicul care prescrie tratamentul.