Zeci de copii s-au înscris la concursul de înot, organizat de Primăria Alexandria, aseară, la ștrand. Competiția s-a desfășurat pe categorii de vârstă, iar la final, cei care au ocupat primele trei poziții ale clasamentului au fost premiați. Evenimentul a fost înscris în programul dedicat Zilelor municipiului Alexandria.
Manifestările dedicate Zilelor municipiul Alexandria au început încă de ieri, când alexăndrenii au fost invitația să se înscrie la un maraton de concursuri, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Marea majoritate a competițiilor au vizat domeniul sportiv, iar la ceas de seară, la ștrandul municipal s-a desfășurat concursul de inot. Înscrierile s-au făcut la sediul Primăriei, dar și pe loc, înainte de începerea competiției.
Competiția s-a desfășurat de categorii de vârstă, cei mai mici având de parcurs doar jumătate de bazin. Plini de etuziasm, dar și ambiție, micuții s-au aliniat la start, sub privire și încurajările părinților sau a susținătorilor de pe margine. Ionuț Sima, profesor de sport și vechi colaborator al Primăriei Alexandria a arbitrat și a ținut clasamentul concursului.
Pentru că mare parte dintre copiii înscriși sunt elevii antrenorului Sima, acesta a dorit ca la finalul întrecerii să le adreseze câteva cuvinte de felicitare pentru câștigători și de încredere pentru cei care nu s-au clasat pe primele trei poziții ale clasamentului.
Cum era și firesc, câștigătorii au primit și premii din partea organizatorilor, constând în rucsacuri, recipiente pentru apă, prosoape, diplome și medalii. Premierea a fost făcută de viceprimarul Gica Anghel.
Ca și în anii anteriori, s-au putut înscrie în lupta pentru cel mai bun înotător din Alexandria și persoane trecute de 30 de ani. Chiar dacă nu au fost mulți concurenți, și aceștia au fost premiați. Felicităm toți participanții la acest eveniment, și chiar dacă nu s-au clasat pe primele poziții ale podiumului, experiența dobândită, dar și antrenamentele viitoare vor conduce la rezultate mult mai bune anul viitor.