Un cățel și o pisică, asta este toată averea unei bătrâne de 81 de ani din Țigănești, care după ce a fost dată afară din casă de propriul fiu, locuiește într-o încăpere de la marginea satului pusă la dispoziție de primăria din localitate. De doi ani de zile, jandarmii teleormăneni se îngrijesc ca de câteva ori pe an să îi ducă bătrânei cele necesare.
Chiar dacă are curent electric, condițiile de trai nu pot fi descrise în cuvinte. Femeia nu aude foarte bine, comunicarea fiind aproape imposibilă. Vârsta înaintată, greutățile vieții, dar ceea ce cântărește și mai mult este faptul că fiul său a dat-o afară din casă și nu se îngrijește de ea. Nu are pensie, iar în această dimineață ne-a spus că a mâncat o ceapă coaptă în soba, cu care încălzește camera.
Două dube de jandarmi au ajuns în această dimineață la marginea comunei Țigănești, la locuința, dacă putem numi așa încăperea insalubră în care își duce zilele tanti Dida, așa cum o strigă cunoscuții. Jandarmii au descărcat mașinile cu produse alimentare și lemne de foc, sub privirile femeii, care avea lacrimi în ochi. Singurele vietăți care îi mai alină suferința și povara anilor sunt pisica și cățelul, căruia i-a confecționat o cușcă improvizată, dar pentru care se îngrijește să le arunce o bucată de hrană, din puținul ei.
Într-una dintre pungile cu produse oferite, cu sprijinul personalului Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman era o pungă cu fasole, pe care bunica a cerut-o expres la întâlinire anterioare cu aceștia. S-au alăturat acestei campanii umanitare și cadrele medicale ale Spitalului municipal Turnu Măgurele, care au auzit întâmplător de acest caz.
Tanti Dida știa că se apropie Crăciunulul, însă neavând surse de informare nu știa că pică miercuri. ”Să nu mă uitați!”, acestea au fost cuvintele bătrânei atunci când și-a luat La revedere de la jandarmi.