12
Sam, Oct
1 Articole noi

Sambata spre duminica trecem la ora de vara

Trecem la ora de vara

Actualitate
Tipografie

În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, deoarece România trece la ora de vară. Mai exact, în noaptea ce desparte 24 martie de 25 martie 2018, toate ceasurile din România vor fi date cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Ziua de 25 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore din această cauză. Ceasurile se vor da înainte în acelaşi moment în toate ţările Uniunii Europene. In România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00. Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.
Astfel, Parlamentul European a cerut recent Comisiei Europene o evaluare ”în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial.
În România, a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară și abrorgarea Ordonanţei nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României. Inițiativa aparține deputatului PMP Marius Paşcan și este susţinută de parlamentari PSD, PNL, USR şi UDMR.