04
Lun, Noi
0 Articole noi

Soferii care incalca normele de circulatie pe drumurile publice in vizorul politistilor rutieri

Actiune Politia Rutiera

Actualitate
Tipografie

Zeci de conducători auto din Alexandria și împrejurimi au fost surprinși încălcând regulile de circulație seara trecută.

Fie că vorbim de utilizarea telefonului mobil în timpul condusului, fie că nu purtau centura de siguranță, toți aceștia au fost sancționați conform prevederilor în vigoare. Acțiunea s-a derulat pe întreg județul Teleorman.
Având în vedere noile reglementări care au intrat în vigoare la 13 octombrie 2019 referitoare la utilizarea telefonului mobil în timpul mersului, la nivelul Poliției Rutiere Teleorman s-au constituit mai multe filtre în vederea identificării șoferilor indisciplinați. Acțiunea vine după ce agenții de poliție au desfășurat numeroase campanii de informare a schimbărilor produse la regimul circulației pe drumurile publice. Alexăndrenii care au încălcat regulile de trafic cunoșteau prevederile legislative, însă, și-au justificat gestul de a vorbi la telefonul mobil prin faptul că aveau o urgență.
Agenții de poliție alexăndreni nu au rămas doar în centrul municipiului reședință de județ, ci au încercat să se deplaseze și să acopere un perimetru mai mare. Echipajele au mers inclusiv pe Drumul European 70, o șosea foarte circulată, de altfel. În afară de amenzile pentru folosirea telefonului mobil, polițiștii au acordat amenzi și pentru neportul centurii de siguranță.
Utilizarea telefonului mobil în timpul condusului a produs numeroase accidente de circulație grave, tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut amenzi mai mari, respectiv amendă de 870 de lei, cu posibilitatea achitării la jumătate în 15 zile, dar și 4 puncte penalizare la permisul de conducere. Pentru a preîntâmpina eventualele evenimente rutiere, polițiștii teleormăneni nu vor mai trece cu vederea nicio abatere de la normele de circulație.