Un ales local din judet a fost declarat incompatibil de catre Agentia Nationala de Integritate. Este vorba despre actualul primar al localitatii Putineiu, Florea Pană, care a fost cerecetat de catre institutie in perioada cand detinea functia de viceprimar.
Agentia Nationala de Integritate a emis un comunicat de presa prin care informeaza ca un numar de 20 de fosti si actuali alesi locali au fost declarati incompatibili sau in conflict de interese.
Din acestia, unul este din judetul nostru.
Conform comunicatului de presa, PANĂ FLOREA, a fost declarat incomatibil pe motiv ca “În perioada 11 februarie 2011 – 08 ianuarie 2014, simultan cu deținerea și exercitarea funcției de viceprimar, a desfășurat activități remunerate în baza contractului de agent încheiat cu o societate de asigurari, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
Potrivit acestui articol “functia este imcompatibila cu orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale”. Conform ANI “Persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.