Municipiul Rosiori de Vede se pregateste de sarbatoarea local ace are loc in zilele de 20 si 21 mai. Programul manifestarilor a fost aprobat in sedinta extraordinara desfasurata marti, 16 mai.
Odata cu programul au fost aprobate si sumele necesare pentru organizare, premii la diverse concursuri, trofee, fotografii, inchirierea scenei, onorariul artistilor si juriului, afise, invitatii, diplome, bannere si cheltuieli de protocol. Privilegiatii acestor manifestari sunt cei care vor concura la tenis de camp. Pentru sportul preferat al edilului Valerica Circiumaru s-a alocat cea mai mare suma, iar premiile sunt aproape triple fata de cele stabilite pentru concursurile de sah, tabele, tenis de masa sau minifotbal. Daca la tenis de masa premiile au o valoare totala de 450 lei, tenisul de camp primeste 3600 de lei.
Pentru inchirierea scenei organizatorii scot din bugetul local 46.000 lei iar onorariul artistilor costa 61.000 lei. Dintre artistii invitati, cea mai mare suma o va incasa Antonia, aproape 42 de mii lei pentru recitalul sustinut in ultima seara de spectacol la Zilele municipiului Rosiori de Vede. In cadrul manifestarilor vor fi premiati si doi elevi cu rezultate excelente la activitati extrascolare.
Autoritatile locale au apreciat valoarea acestor elevi la suma de 1000 lei, adica cate 500 de lei pentru fiecare, in timp ce la spatii verzi, doar premiul intai primeste 1000 de lei, dar sunt si doua mentiuni a cate 250 de lei fiecare. Un premiu in valoare de 2000 lei va primi si fiecare castigator al trofeelor Alexandru Dachin si Dan Cimpeanu la editia din acest an a festivalurilor concurs ce poarta numele celor doi artisti.