Scopul a fost acela de a gasi solutii pentru simplificarea modalitatilor de obtinere a fondurilor europene prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020.
Primarii localitatilor din judet, au fost prezenti astazi in sala mare de sedinte a Consiliului Judetean. Motivul pentru care acestia au venit, a fost intalnirea de lucru pe care reprezentantii Agentiei Judetente pentru Finantarea Investitiilor Rurale Teleorman au organizato. Prin intermediul acestei dezbateri, s-a incercat gasirea de solutii pentru ca modul de obtinere a fondurilor europene prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, sa fie simplificat. Prezent la inatlnire, Adrain Gadea a venit cu cateva propuneri.
De la inatlnire nu a lipsit directorul AFIR Teleorman, care a mentionat ca va lua nota de toate doleantele, iar acolo unde se poate vor fi facute modificarile.
Discutiile s-au intins pe durata a peste 2 ore, iar cei prezenti au venit cu diferite solutii, dar au prezentat si problemele cu care se confrunta in prezent.
Prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, se acorda fonduri nerambursabile atat de la Uniunea Europeana cat si de la Guvernul Romaniei pentru dezvoltarea economico-sociala a spatiului rural din Roamnia. Astfel prin intermediul acestuia, autoritatile din mediul rural au sansa sa dezvolte comunele pe care le reprezinta aplicand proiecte pentru dezvoltarea zonei rurale si a agriculturii.